Zorica Latcu, Un Oaspe
Music by Ernesto Cortazar, Our love never dies Zorica Latcu-Un oaspe Strainul, care-aseara a poposit la noi, L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline. I-am asternut in graba un pat de frunze moi, N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine. Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat. Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul. Ulei de levantica pe plete i-am turnat, Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul. Era frumos, cu barba ca floarea de alun, Cu ochii plini de vraja tariilor albastre. Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun; Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul, Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul. Spunea despre iubirea cea fara de pacat, De-o patima, curata ca flacara de soare, Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat, Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag, Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala; In linistea de seara torceam fuioru-n prag. Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala. Strainul, care-aseara a poposit la noi, Mi-a tulburat odihna cu sete negraita. Am stat o noapte-ntreaga amandoi. Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita. Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori, Cand a plecat strainul pe drumul ud de roua. Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori, Cuvintele lui stranii si blande: "Pace voua!" L-am urmarit in zare <b>...</b>
